Vila Madeira | Zona Domenii – Expozitiei | Piscina

Tip tranzactie De vanzare
790.000€

Bucurestiul este un oras pestrit, unde intalnim un mix cultural suficient de variat incat sa ne dorim sa absorbim cat mai multa informatie.
In spiritul acestei varietati, va invitam sa vizionati o proprietate inedita, aflata in zona Domenii, pe una din linistitele stradute adiacente.

Impozanta ca structura, cu o curte ce permite existenta unei piscine, a unei terase de barbecue si un spatiu verde amenajat, Vila Madeira este asemenea unei brize mediteraneene in mijlocul unei zile toride.
Constructia, ridicata in 2000 si complet renovata cu ajutorul unui designer in 2021, este impartita pe o configuratie P+1+M si este structurata astfel :
– Parter: living+zona de dining, bucatarie, birou, toaleta, sauna, birou , wc serviciu , camera tehnica .
– Etaj 1: dormitor oaspeti, 2 camere de copii, toaleta copiilor, dormitor matrimonial ,dressing si terasa.
– Mansarda: camera open space , dormitor, baie, camera de masaj,terasa, 2 spatii de depozitare.
– Garaj 64 mp.

Trecand de portile mari si impozante din metal, o adiere serena de liniste si relaxare se simte inca de la primii pasi catre casa.
Piscina abia asteapta sa fie animata de petrecerile de vara cu familia si prietenii, iar spatiul verde are o amenajare atat de interesanta si inteligent conceputa incat nu va fi nevoie sa petreceti prea mult timp la intretinere; totul este ordonat, strategic pozitionat si ideal ales pentru acele momente cand doriti pur si simplu sa inchideti totul si sa plecati in vacanta pentru mai mult timp.
Pasind spre interior, in intampinare se deschide un living spatios, ce comunica in configuratie open space cu zona de dining. Cu siguranta ca inima acestui spatiu de socializare o reprezinta semineul, pozitionat central si incadrat armonios de canapele confortabile, ale caror cromatica rupe din neutralitatea tonurilor de bej, crem si alb ale parterului.
Vila are o generoasa suprafata utila de 352 mp, ceea ce face ca acomodarea in planul arhitectural a nu mai putin de 9 camere sa fie una facila, fireasca si complet necesara unei familii care pune accent pe intimitatea fiecarui membru, dar si pe ospitalitatea fata de cei dragi atunci cand aleg sa vina in vizita.
Cele 7 dormitoare au fiecare cate ceva aparte – fie inspirat din efervescenta spiritului iberic, fie acalmia si provincialitatea mediteraneana, ori ceva desprins direct din basmele cu printi si printese, care sigur va incanta orice mica printesa a casei, de varsta prescolara sau scolara.
Spatiu suficient este pentru toata lumea, iar la acest capitol nu putem trece cu vederea impresionantul dressing amenajat pentru dormitorul matrimonial.

Suprafata totala a terenului este de 562 mp , iar suprafata libera este de 345 mp. In ceea ce priveste numarul locurilor de parcare disponibile, garajul poate acomoda 4 masini, suficiente atat pentru familie, cat si pentru oaspeti.
Cu toate acestea si multe altele la fel de interesante de descoperit, Vila Madeira poate fi viitoarea dumneavoastra locuinta daca alegeti sa programati din timp o vizionare.
Noi va stam cu mare drag la dispozitie!

Utilitati - Imbunatatiri

  • Dotări imobil
  • Supraveghere video
  • Wireless
  • Telecomandă poartă garaj
  • Acoperiș
  • Videointerfon
  • Piscină exterioară
  • Sistem încălzire
  • Calorifere
  • Centrală proprie

Pozitionare pe harta

Distribuie aceasta proprietate

facebook share google plus share linkedin share pinterest share
Luxury
Suna Solicita detalii