Laguna Residence | Apartament 5 dormitoare cu terasa 168 mp

Tip tranzactie De vanzare
850.000€

Vă invităm să descoperiți un apartament deosebit situat la parter, într-un complex rezidențial elegant, dotat cu facilități precum un parc privat, o piscină în aer liber și o zonă de joacă pentru copii, amplasat în imediata apropiere a Lacului Tei.
Apartamentul surprinde prin suprafețele impresionante și prin finisajele de excepție, fiind gândit astfel încât cele două zone de odihnă să alcătuiască o unitate armonioasă, cu o zona de zi spațioasă și bucătărie deschisa, cu insula.
Terasele sunt închise cu sticlă și beneficiază de copertine retractabile, electric, oferind astfel posibilitatea de a fi utilizate oricând, indiferent de condițiile meteorologice și anotimp.
Imobilul se adresează în special familiilor cu copii, oferind un mediu sigur, linistit și o zona de joacă pentru cei mici. În plus, accesul facil la mijloacele de transport în comun, prin intermediul stațiilor de metrou Pipera și Aurel Vlaicu, precum și apropierea de centre comerciale, facilitează viața cotidiană a locatarilor.
În apropiere, există numeroase instituții de învățământ de prestigiu, cum ar fi Gradinita Mary Poppins, Scoala Gimnaziala Herastrau, Liceul “Jean Monnet” sau Scoala Superioara de Aviatie Civila, ceea ce face ca acest apartament să fie o alegere ideală nu doar pentru confort și eleganță, ci și pentru educație de calitate pentru copii.
Va invitam cu drag la vizionare!

Utilitati - Imbunatatiri

  • Dotări imobil
  • Interfon
  • Pază permanentă
  • Supraveghere video
  • Telecomandă poartă acces auto
  • Videointerfon
  • Parcare biciclete
  • Acces pentru persoane cu dizabilități
  • Piscină privată
  • Mobilat
  • Mobilat parțial
  • Sistem încălzire
  • Centrală proprie
  • Calorifere

Video

Pozitionare pe harta

Distribuie aceasta proprietate

facebook share google plus share linkedin share pinterest share
Luxury
Suna Solicita detalii